La fel cum cele două condimente se completează şi potenţează reciproc, în viaţă, de multe ori, albul şi negrul se interconectează.

Sunt bucuros, dar parcă îmi lipseşte ceva.

Mi-e greu, dar am speranţa că totul va fi bine.

Nu te amesteca în toate, ca sarea în bucate.

Sunt momente când înţelegem, fiecare la timpul potrivit, că este important să ne dozăm efoturile în aşa fel încât să găsim un echilibru. Să ajutăm pe cei din jur, dar să ne rămânem fideli noi nouă.

Aceleaşi principii se aplică şi în bucătărie: puţină sare, la timpul potrivit, poate produce o explozie de gusturi. Aşa cum lipsa gramului de sare, sau din contră, prea multă sare, pot produce… dureri de burtă. Sau pot duce la divorţ, cum am auzit eu recent!

Glumesc, evident, dar până de curând, nu m-am gândit niciodată serios care este rostul acestui condiment. Putem folosi o căutare pe internet şi descoperim, la un simplu click, aproape 90.000 rezultate cu şi despre sare. 

 

Nu am stat să le citesc pe toate, viaţa e scurtă, gustu-i lung, vorba… cuiva. Dar vă prezint câteva curiozităţi despre sare:

  1. Sarea este importantă pentru funcţionarea corpului uman, însă dacă bem prea multă apă o putem scoate din corp, cauzând hiponatremia.
  2. Şi consumul prea mare de sare poate fi mortal: 1 gram de sare per kilogram de corp este suficient pentru a provoca moartea. Aşa se sinucideau nobilii din China.
  3. Clorura de sodiu (sarea) se formează atunci când sodiul instabil reacţioneaza cu clorul gazos. Este singura familie de “pietre” mâncată de oameni.
  4. Ultima etapă din purificarea combustibilului pentru avioane (cherosenul) constă în amestecarea cu sare pentru  eliminarea oricărei urme de apă din el înainte de a-l folosi.
  5. Copiii până la vârsta de 4 luni nu simt gustul sărat. Un om adult e obişnuit să consume în jur de zece grame de sare în fiecare zi, în medie.
  6. Mexicanii folosesc sarea şi lămâia pentru a masca gustul unei tequilla de slabă calitate? O tequilla bună, este consumată fără sare şi fără lămâie, asemănătoare unui whiskey de calitate superioară.
  7. În secolul XVII sarea era de patru ori mai scumpă decât carnea de vită.
  8. În trecut, sarea era mai valoroasă decât aurul. De fapt, cuvântul salariu vine din latină, de la cuvantul “sal”, care însemna sare. Şi asta nu pentru că soldaţii romani (din Roma) îşi primeau salariul în sare, ci pentru că îşi primeau salariul pentru că păzeau rutele pe care se făcea comerţ cu sare.
  9. Se spune că dacă răstorni solniţa înseamnă că o să ai ghinion. Explicaţia stă în pictura lui Leonardo Da Vinci, Cina cea de taină. În aceasta, Iuda apare în dreptul unei solniţe răsturnate. De aici, oamenii au tras concluzia că o solniţă răsturnată îţi va aduce ghinion.

 

Probabil aţi observat că apar, tot mai des, pe rafturile magazinelor unde vă faceţi cumpărăturile, noi sortimente de sare.

 

Orice tip de sare alegeţi, consumaţi cu măsură şi, de ce nu, încercaţi cu încredere sortimente noi ca sarea de mare naturală cu tomate sau chiar sare de mare naturală cu usturoi.

Se spune că sarea, ca și pâinea, se împarte. Eu vă propun să luați cât mai des masa cu cei dragi, să vă bucurați de gust împreună, să faceți alegeri (inclusiv culinare) înțelepte și să nu uitați, în clipele grele, că a mânca împreună cu cineva pâine și sare înseamnă a lega o prietenie indestructibilă.

Să vă fie viața cu gust și sens!

Autor: Irina Mitrofan-Bitca