• Decantarea – Pentru cei ce vor să savureze un vin nu doar să îl bea

    Puțini oameni știu că decantarea vinului este un obicei cel puțin la fel de vechi ca și crearea și savurarea lui.

    Romanii foloseau vasele de decantat ca parte din arta decorativă a caselor, locuitorii Veneției fiind însă cei care au readus la viață vasele de decantare cu gât lung și subțire, cu corpul rotund și plin, așa cum le cunoaștem azi.

    Ce este decantorul?

    Decantorul este un recipient din sticlă subţire, cu gâtul îngust şi lung şi cu baza largă, folosit la separarea sedimentelor din vin, în primul rând. O sticlă de vin învechită o anumită perioadă de timp, poate avea sediment în ea, ceea ce nu ți-ar face plăcere să găsești în paharul cu vin sau când guști. Pentru a împiedica acest lucru să se întâmple, vinul este decantat ( citește și articolul nostru simplu și ușor de urmat cu etapele decantării unui vin )

     

    Decantoarele sunt de diferite dimensiuni, unele dintre ele au chiar şi o sită pentru a reţine o parte din sedimente, iar altele sunt din sticlă ondulată, ceea ce ajută la o mai bună aerare a vinului. Acesta este al doilea motiv pentru care ai turna vinul într-un decantor, lăsarea vinului să respire, ceea ce duce la deschiderea și potențarea aromei conținute.

     

    Una dintre caracteristicile tuturor decantoarelor este însă comună: o sticlă de vin obişnuită, de 750 de mililitri, va umple recipientul până la cel mai larg diametru al său. Acest lucru permite expunerea vinului la aer pe o suprafaţă maximă.

     

    CÂND și CÂT este nevoie să decantăm vinul?  

     Întrebarea dacă, sau de cât timp este nevoie pentru a aerisi corespunzător un vin, poate genera o dezbatere amplă chiar și în rândul profesioniștilor din domeniul vinului.

    Unii consideră că un impuls suplimentar de oxigen poate „deschide” aroma unui vin și îi poate oferi o intensitate suplimentară. Dacă ați deschis deja un vin și nu pare impresionant încă de la prima degustare, atunci cu siguranță nu are cu ce să strice încercarea aerisirii sale moderate într-un decantor, pentru a vedea dacă asta îi poate transforma aroma într-una mai plăcută.

    Alții consideră că decantarea face ca aroma vinului să se estompeze mai repede, și că acesta este expus la o cantitate suficientă de oxigen și doar atunci când este rotit în pahar, fără o aerisire prealabilă. Luând în considerare acest punct de vedere, poate fi distractiv să experimentezi evoluția completă a aromei vinului, așa cum se deschide în pahar; s-ar putea să pierdeți o fază interesantă dacă vinul este decantat prea devreme sau pentru prea mult timp.

    Un vin deosebit de fragil sau vechi (mai ales unul de 10 ani sau mai mult – cum este și cazul multora dintre vinurile din gama premium Principe de Azahar) trebuie decantat doar 30 de minute înainte de a îl bea.

    Un vin roșu mai tânăr, mai viguros și mai plin, ori chiar și alb, poate fi decantat o oră, sau mai mult, înainte de servire.

    La unele degustări, vinurile se decantează cu ore în avans și pot arăta frumos, dar aceste experimente sunt riscante (vinul poate sfârși prin a se oxida) și se realizează cel mai bine de oameni foarte familiarizați cu felul în care vinurile îmbătrânesc și în care aromele lor evoluează.

    Dacă sunteți curioși din fire, ori doriți să înțelegeți mai mult domeniul și acest proces, cu precădere, puteți experimenta cu mai multe sticle din același vin – unul decantat și unul nu, sau sticle decantate pentru diferite perioade de timp – și vedeți ce preferați. Până la urmă, gusturile noastre, la fel ca și vinurile, sunt diverse și supuse schimbării. Așa cum ar trebui să fie.

    Să fi un entuziasmat al vinului înseamnă să te intereseze mai mult calitatea decât cantitatea.

    Jean-Claude Carrière, francez contemporan, novelist, scenarist, actor, director

    Autor: Ioana C. Teodorescu

  • Decantarea vinului – Ghid pentru începători

    Decantarea este unul dintre acele elemente din procesul de servire a vinului care rămâne misterios și adeseori chiar intimidant pentru mulți consumatori.

    Ce vinuri au nevoie de el? Când trebuie să o faci? Și cum? Este chiar necesar sau intră în categoria gesturilor pompoase, păstrate mai mult de fațadă, de cei care doresc să pară cunoscători?

    Păstrează doar ce trebuie. DE CE și CUM.

    În principiu, decantarea servește două scopuri: separarea vinului pur de orice sediment care s-ar fi putut forma pe parcurs, în sticlă, și aerarea acestuia, în speranța că intensitatea și aromele sale vor fi astfel mai vibrante în timpul servirii. Despre aerare am vorbit mai mult în articolul acesta.

    Vinurile roșii învechite produc în mod natural sedimente în timp ce îmbătrânesc (vinul alb se comportă arareori astfel), pigmenții de culoare și taninurile fuzionează și „cad”, separându-se de băutura propriu-zisă. Amestecarea sedimentului în timpul servirii va întuneca și tulbura aspectul unui vin și îi poate modifica gustul, conferind arome amărui și o textură pietroasă. Această practică nu este dăunătoare, dar cu siguranță poate conduce la o experiență mai puțin plăcută, per total, și influența esențial aprecierea la adevărata valoare a băuturii nobile pe care o aveți la dispoziție.

    Decantarea este pur și simplu procesul de separare a acestui sediment, ce se formează în mod absolut natural, de vinul limpede. Este destul de corect să presupunem că un vin roșu va acumula sedimente după o păstrare de peste 5 ani în sticlă. Astfel, chiar dacă acest lucru nu poate fi, uneori, verificat vizual, el ar trebui decantat. Iată cum puteți face asta simplu și corect, pas cu pas:

    • Așezați sticla în poziție verticală timp de 24 de ore sau mai mult înainte de o desface, astfel încât sedimentul să poată aluneca în partea inferioară a sticlei, facilitându-i astfel separarea;
    • Localizați un decantor sau un alt vas curat, limpede, din care vinul va putea fi turnat cu ușurință în pahare, ulterior;
    • Îndepărtați sigiliul și dopul de plută;
    • Ștergeți gâtul sticlei de posibile reziduuri (în cazul în care observați mucegai pe exteriorul dopului sau sticlei, nu vă îngrijorați – detalii în articolul dedicat, aici)
    • Țineți o lumină sub gâtul sticlei; o lumânare sau o lanternă de buzunar care funcționează foarte bine;
    • Turnați vinul în decantor încet și în mod constant, fără oprire; când ajungeți la conținutul din jumătatea inferioară a sticlei, turnați și mai încet;
    • Opriți-vă de îndată ce vedeți că sedimentul ajunge la gâtul sticlei. Aceste reziduuri nu sunt întotdeauna evidente;
    • Opriți-vă și dacă observați o schimbare în culoarea vinului, dacă acesta tinde să devină tulbure sau dacă vedeți ceea ce arată ca niște urme de praf pe interiorul gâtului sticlei.

    Vinul este acum gata pentru a fi servit. Aruncați restul de câțiva mililitri de vin rămas, plin de sedimente, pe fundul sticlei.

    Nu lăsați vinul la decantat peste noapte pentru că aerisirea prelungită va duce la pierderea aromei și parfumului vinului. Dacă nu doriți consumarea întregii sticle, în momentul deschiderii se va turna în decantor numai cantitatea dorită, restul vinului rămânând în sticla acoperită cu dop. 

    Servirea vinului

    După ce vinul a fost turnat în decantor, acesta trebuie lăsat să se aşeze o perioadă, care variază în funcţie de soiul vinului, de vechimea lui şi de cantitatea de sedimente pe care o conţine. Această perioadă poate varia de la câteva minute până la câteva ore. 

    Vă atașăm și un video ce prezintă etapele decantării.

    Better is old wine than new, and old friends like-wise.

    Charles Kingsley, preot, istoric, novelist, secolul 19 Anglia

    Sursa foto: Shutterstock

    Autor: Ioana C. Teodorescu

  • Cum să ții corect un pahar de vin…

    Modul în care vă purtați la diferite evenimente sociale spune multe despre încrederea și inteligența dvs. Același lucru se poate spune și despre felul în care țineți sau beți o băutură. Fie că își dai seama sau nu, ținând un pahar de vin delicat ca un urs grizzly nu o să te facă mai popular la o petrecere cu prietenii, o degustare de vinuri sau la un business networking.

     

    Un pahar de vin ar trebui să fie ținut de picior, pentru a nu schimba temperatura vinului. De exemplu vinurile Principe de Azahar se recomandă a se bea foarte rece, între 8 – 10 grade mai concret. Dacă ai ține paharul de vin de vas, atunci căldura mâinii tale ar încălzi conținutul. Pe lângă acest lucru, paharul ar fi plin cu amprentele degetelor, ceea ce nu lasă o impresia prea plăcută partenerului/partenerei de discuții.

     

    Dar să începem cu paharul…

    Alegerea paharului potrivit pentru vinul potrivit nu ține doar de bunul simț sau eticheta socială cum ați crede, ci arată caracterul.

    Un pahar de vin constă în 3 părți distincte:
    – baza, de care chiar este nevoie dacă vrem ca paharul nostru să stea singur;
    – piciorul, de care iarași avem nevoie, și o să vedeți mai jos motivul. Piciorul paharului este ca și picioarele lungi ale unei fete … cu cât mai lungi cu atât mai elegante;
    – vasul, care este de departe cea mai importantă parte a paharului de vin.

     

    Paharele de vin sunt făcute într-un anumit mod tocmai pentru a direcționa vinul către anumite părți ale gurii, unde vei putea aprecia din plin aroma și cele mai bune caracteristici ale vinului respectiv. Alege întotdeauna pahare clare și mai subțiri. Degustarea vinului include gust, miros și VĂZ. Un pahar colorat te va împiedica să vezi culoarea adevărată a vinului.

     

    Ce pahar folosim pentru a bea vinurile Principe de Azahar?

    Pentru vinurile Principe de Azahar folosim un pahar pentru vin roșu. Acest pahar este mai larg și are o deschizătură mai mare decât orice alt pahar de vin. Vinul va reacționa (într-un mod bun) la aer în timp ce este turnat și cât timp se odihnește în pahar. Acesta este motivul pentru care vezi oamenii că învârt vinul în pahar înainte de a lua prima gustare.

    Gustul și aroma vinului sunt atinse la maxim după ce vinul a intrat în contact cu aerul câteva minute. Cu cât este mai larg paharul, cu atât ajută mai repede vinul să se oxideze și de aceea vasul paharului este partea cea mai importantă.

     

    Deși paharul este destul de larg, se toarnă o cantitate mică de vin în raport cu volumul paharului, permițând aromei vinului să se colecteze în vas. În mod obișnuit, un pahar de vin va avea ocupat până la jumătate (~ 150-180ml) din capacitatea sa maximă. Puteți spune ca vedeți doar jumătatea plină a paharului…

     

    Cum ținem corect un pahar de vin? Să trecem testul privind eticheta socială

    Ține toate paharele de vin (roșii, albe, etc.) la baza piciorului între degetul mare, degetul arătător și degetul mijlociu. Celelalte degete ale tale se vor odihni în mod natural pe bază.
    Ține piciorul paharului între degetul mare, arătător și degetul mijlociu care se pot odihni pe bază
    Sau foloseste mai mult degetul arătator pentru a prinde piciorul paharului

    Nu este greșit să-l ții nici de bază

    Un sfat de încheiere: bea din același loc. Paharul va arăta astfel mai curat și vinul nu va începe să miroase ciudat.

     

    “Whichever glass you chose, may it be more full than empty.”

  • Degustare de vinuri Principe de Azahar

    – Fely Donose & The Band
    – degustare de vinuri unice în România – Cramele spaniole Sendra Gonzalez vă oferă vinuri de lux sub numele de Principe de Azahar
    – Cofetăria Timeea
    – platouri branzeturi

    Buna seara….
    Numele meu este Terfăloagă Ioan și sunt persoana responsabilă cu aducerea vinurilor Principe de Azahar în ROMANIA.
    Vinurile Principe de Azahar patrund in premiera pe piata din Romania cu 4 tipuri diferite care au in spate peste 20 de ani de expertiza a viticultorilor spanioli. Consumatorul de vinuri marca Principe de Azahar poate fi oricine dintre noi sau cei dragi, persoanele aflate la dieta, persoanele care doresc sa aiba o alimentatie formata din produse bio, precum si cele care tin cu adevarat la sanatate
    Inainte sa incep as dorii sa incep prin a cita pe proprietarul cramei SENDRA GONZALES.: „Am plecat de la inceput cu ideea sa fac vinuri bio, deoarece am dorit sa beau vinurile mele fara sulfiti cu gramada, fara alte adaosuri de enocieanine, fara adaosuri pentru culoare, fara alcool exogen si alte adaosuri”
    Vinurile Principe de Azahar sunt pasul firesc de care avea nevoie piata bauturilor din Romania, se simtea nevoia unui vin bun, care sa fie mai mult decat o alternativa la produsele existente deja pe piata.
    Principe de Azahar nu inseamana doar vinuri bio…..inseamna SANATATE SI VIN….foarte multa lume ma intreaba:din cate stiu eu este imposibil sa scoti un vin de portocala….e foarte adevarat….nimeni nu a reusit cu toate ca sa mai incercat si in trecut…
    Multi clienti vor continua sa se orienteze catre calitate, chiar daca vor consuma o cantitate mai mica. Cred in continuare in migrarea clientilor catre vinurile premium sau, din contra, catre cele care ofera cel mai bun raport pret-cantitate
    Vreau sa va imaginati un vin cu o perioada de maturare intre 3 si 5 ani, un vin care trece prin 3 procese de filtrare naturala,metoda de extragere este prin cadere graviationala ….rezultatul……cel mai curat vin si in acelasi timp cel mai bogat vin in antioxidanti de pe piata,si ca sa facem o comparatie va pot spune ca este de cel putin 3 ori mai puternic in antioxidanti decat oricare dintre vinurile rosii de pe piata la ora actuala.
    Inainte de a lua decizia de a aduce vinurile in Romania am avut o discutie cu proprietarul cramei, care cu o oarecare retinere mi-a spus :ioan nu cred ca ROMANIA este pregatita pentru tipul acesta de vinuri…..raspunsul meu a fost:datine o sansa,cred ca nu numai tari precum Franta Elvetia,Geramania stiu
    sa bea acest vin…..eu cred ca din ce in ce mai mult,noi ca si popor am inceput sa ne educam in privinta cosumului de vin,chiar daca inainte nu puneam pret pe sanatate,pe ce beam, acum se poate vedea ca si noi ca si tara, intram ‘in rand cu lumea’ daca imi permite-ti expresia, in privinta consumului de vin de calitate….
    Pentru Romania am incercat sa aduc cele mai bune vinuri ale casei……un plus pentru Romania este faptul ca incepand cu acest an am incheiat un contract care imi permite sa achizitionez toate rezervele casei asta insemnanad ca vom putea bea vinuri intre 6 si 15 ani,raportul calitate pret fiind
    Vreau sa inchei prin a va multumi pentru prezenta dumneavoastra in aceasta seara,in acelasi timp doresc sa multumesc si conducerii SWIS HOUSE CLUB, atat pentru gazduire cat si pentru organizarea frumoasa de care a dat dovada,si nu in ultimul rand as dori sa multumesc si prietenilor mei pentru prezenta si sprijinul lor

  • Îndrăgostește-te de Principe de Azahar

    Ne găsiți pe 14 februarie la Swiss House, str. Vasile Pârvan nr 1-3, vizavi de Politehnică “Electro” de la ora 21:00.
    Avem o surpriză pentru voi!

    Vă invităm să petreceți Valentine’s Day alături de noi în Swiss House, într-un Lounge exclusivist pentru a profita de o degustare de vinuri unice în Romania oferită de Cramele spaniole Sendra Gonzalez. Intrarea este 20 RON/pers și include:

    • degustare de vin Principe de Azahar
    • degustare de prajituri de la Cofetaria Timeea
    • platouri branzeturi
    • concert Fely
    • tombola
    • AfterParty

    Vă asteptăm!